La mijloc de Brumãrel, satele fierb sub febra facerii þuicii. Sub cazane pântecoase joacã focuri chibzuite ca sã iasã þuica nouã, cu tãria de-altãdatã. În Rusciori, unul dintre satele care mãrginesc Sibiul, mama Mãrinuþa (73 de ani) respectã, ca în fiecare an, rânduiala cãzãnelului. Rodul þuicii vine din livada de hotar.
De când e lumea lume, la mijlocul toamnei, un colþ de ogradã capãtã aspect de “purgatoriu” în miniaturã.  În cazane bine cãpãcite bolboroseºte o compoziþie obþinutã prin fermentarea fructelor sau a strugurilor storºi, sub ele ard nestinse flãcãri, iar în jurul lor þopãie vesel oameni care încarcã ºi descarcã zeama fructelor macerate. Dupã câteva ore de aºteptare, prin þeava rãcitorului începe sã curgã un lichid, aparent apos, dar care odatã gustat ar face sã opreascã ºi respiraþia lui  Scaraoþchi.
Livada din hotarul satului
Trezitã înaintea cocoºilor, mama Mãrinuþa dirijeazã focurile în curtea copilului ei de suflet, Iulian. Principala ei misiune era aceea de a întreþine jãraticul, descântându-l, aºa cum de-o viaþã îl domolise sau îl vâlvorise, fie pe plitã, fie la pirostriile din curte. De când se ºtie, fusese de faþã ºi asistase la facerea þuicii. 
Însã acum, la cei 73 de ani, nu mai participa activ la toate etapele procesului, ci supraveghea, dând sfaturi, întreþinând vâlvãtaia sau uitându-se lung în foc, ca la propria viaþã. “În cele cinci hectare de livadã avem ºi pruni, ºi meri, ºi tot felul de fructe. La noi, tot hotarul satului e o livadã. Sunt parcele mai mari sau mai mici, înrãdãcinate din moºi-strãmoºi ºi lãsate moºtenire, cã aici nu a fost colectivizare.
A noastrã e plantatã de pãrinþii pãrinþilor mei, cred cã are vreo 200 de ani. O mai cârpim din timp în timp, pe ici - pe colo, cã se mai usucã ºi atunci trebuie sãdiþi alþi pomi ca sã o þii în viaþã. Înainte vreme fãceam din ea  ºi 2.000 de litri pe an, însã de când am început sã mã usuc, la fel a început ºi ea, dar tot trecem de mia de litri”.  Scârmã cu toiagul bãtrâneþilor în foc ºi se uitã cum se subþiazã ºi se sting ca viaþa omului flãcãrile.
Secretul rodului bun
Fatã de oameni simpli, mama Mãrinuþa nu a umblat pe la ºcoli înalte. A avut însã în fiecare zi trãitã, de la cântatul cocoºilor ºi pânã la apusul soarelui, examene cu viaþa. Are faþa brãzdatã ºi ridatã ca pãmântul secetos pe care  nu o datã l-a scurmat ºi l-a întors aproape cu mâinile goale. În barbã ºi pe obraji i-au crescut fire lungi ºi albe de pãr, probabil câte unul pentru fiecare necaz major ce a încercat-o.
“Ca sã dea rod bun  ºi sã iasã þuica bunã, livada trebuie sã o cureþi ºi sã o deretici ca pe odãile casei. An de an, pomii trebuie curãþãþi ºi sãpaþi. Toamna, cei care-s mai mici îi vãruieºti pe trunchi, dar ºi pe crengi, sã nu îi roadã caprele, ciutele, cum le spunem noi, coaja. Primãvara îi sapi ºi pui gunoi la rãdãcinã. Pânã toamna nu mai facem nimic la ei, lãsãm numai sã se lege ºi sã se coacã rodul. Mai demult îi stropeam, cã ne obligau, dar acum nu o mai facem. Însã nici fructe nu mai fac ca pe vremuri.”
Tãria apei de foc
Pe þeava  care iese  din butoiul rãcitor încep sã curgã primele picãturi. Bãtrâna se ridicã þinându-se de ºale ºi cu o ceºcuþã de lut în  mânã întâmpinã “fruntea” rachiului. Gustã ºi se scuturã ºtergându-ºi cu dosul palmei colþurile gurii. Dupã grimasa fãcutã, e clar cã i-a pârjolit gâtlejul.
Se aºazã din nou anevoie pe butucul ei ºi domoleºte focul sã nu dea boasca pe dinafarã. Adusã de spate, albã la pãr ºi cu un imperceptibil  tremur al mâinilor, pare sorã cu Moº Vreme, cel ce torcea alene caierul timpului. “În cazan dureazã cam patru ore pânã se terminã de fiert ºi scoþi din el cam 20-30 de litri de rachiu.
Dacã îl vrei mai tare, îl mai întorci o datã. Dar a doua oarã se fierbe numai þuica simplã, fãrã altã compoziþie, ºi iese cam jumate din cât ai pus. Înainte vreme, toatã lumea o fãcea la cazanul satului. Ni se lua un litru de þuicã ºi 10-20 de lei la cazan. 
În timpul lui Ceauºescu, pentru a o pregãti acasã îþi trebuia foaie de producãtor. Dar nimeni nu se încurca cu asta, cãci erau prea multe dãri. Însã tot în vremea comuniºtilor au început oamenii sã-ºi facã alambicurile lor, chiar ºi fãrã foaie de producãtor”. Prima gãleatã era deja plinã. Ia în mânã o jumãtate de ceºcuþã de la þeavã ºi o aruncã în foc. Flãcãrile izbucnesc vioi, semn cã þuica mai poate fi lãsatã sã curgã.
La botul … cazanului
Proprietarul de drept al gospodãriei, Iulian, vine sã guste, la rându-i, aromata licoare. La buza ceºcuþei se fãcuserã mãrgele argintii. Plescãie satisfãcut din limbã ºi-i spune mamei Mãrinuþa sã o mai lase sã curgã încã o jumãtate de orã, cã oricum o mai întoarce o datã. Din þeava de cupru care porneºte din cazan ies aburi calzi. Este împrospãtatã apa rece din butoiul cu spirala rãcitoare.
Musai butoi de frãgar
Þuica începe sã curgã mai repede. “Fruntea” este pusã într-un recipient din sticlã, deoarece este caldã încã. “Se poate pãstra în damigene de sticlã sau în peturi mai mari din plastic. Dar ideal  este sã o depozitezi într-un butoi. Dacã butoiul este de dud, sau de frãgar, cum i se zice în Ardeal, þuica va cãpãta o plãcutã culoare galbenã.
Ba mai mult, îºi va trage din doagã o aromã ºi un gust care îi sporesc calitãþile. ªi cu cât va sta mai mult în butoi, cu atât galbenul va fi mai intens. Rachiul cu cât stã mai mult liniºtit, fãrã a se umbla la el, cu atât se aºazã mai bine. ªi chiar  dacã este întors a doua oarã, tot este indicat sã se lase la odihnit minimum trei luni”, spune Iulian Preda, proprietarul cazanului.
Mai gustã o datã din ceaºcã ºi se pregãteºte sã reia operaþiunile de  schimbare  a compoziþiei. Dã drumul la boascã ºi spalã vasul pe dinãuntru, pregãtindu-l pentru o nouã tranºã. Þuica  abia fãcutã rãspândeºte un iz de sâmbure copt. De acum poate veni oricând ºi gerul Bobotezii, cãci o þuicã fiartã, bãutã la gura sobei, dezleagã limbile ºi încãlzeºte sufletele.

Sursa: http://www.adevarul.ro